atenția mea distributivă se întorcea odată cu țigara de foi
pe care de altfel o rotunjeam în fiecare seară
până când dispunea de o formă perfect concentrică
între buze

(tigările așa se fumează
mi-a spus odinioară un prieten
cu o luciditate uriașă în jurul ochilor)

era sau este vineri
nu contează foarte mult
degetele mele s-au îngălbenit de foame în spatele degetelor ei subțiri
care băteau în masă linia melodică a unei piese de anul trecut
când fericirea noastră alerga dezbrăcată pe stradă

dar câinele se răstea la mine tot mai insistent
tot mai viu
hei fraiere:
privește-mă cum tac cu ochii deschiși
hrănește-mă și pe mine din luciditatea prietenului tău până când
fericirea asta de care tot vorbești
o să mă urmărească
ca o moarte